Ne poți găsi și pe
În primul weekend al lunii Septembrie, Cesal by Atlas a invitat la Oradea cei mai importanți parteneri din toată țara, specialiști în construcții și comercianți de materiale de construcții, pentru a le prezenta cele două produse noi care s-au alaturat gamei de top – GEOFLEX – gama Ambasador a grupului Cesal by Atlas, cu tehnologia unică, pe bază de gel.
„Sunt foarte entuziasmată că Atlas lansează azi în România, în cadrul unui eveniment la Oradea, în fața a 50 de clienți din toată țara, trei produse noi, și nu orice fel de produse. Sunt produse care completează gama de top unică Geoflex, pe bază de gel-tehnology, care sunt disponibile începând de azi prin partenerii noștri și în România”, a explicat Mihaela Masaric, Director de Vânzări și Marketing în cadrul Cesal România.
Mai rapid, mai practic
Produsul nou – Atlas Geoflex Express, are ca principal avantaj întărirea rapidă: în doar 2 ore de la aplicarea lui pe plăci de dimensiuni maxime 60 x 60 cm, suportă trafic pietonal! „După doar 2 ore este întărit, se poate călca pe el. Este cel mai pretabil în spații publice, unde este nevoie de această întărire rapidă, sau la lucrări derulate primăvara și toamna”, a explicat specialistul Cesal by Atlas.
Ca să demonstreze calitățile acestui adeziv, tehnicii de la Cesal l-au mixat chiar sub ochii invitaților (oferind, astfel, și o demonstrație practică despre utilizarea corectă a produsului), iar apoi l-au folosit pentru montarea verticală a unor plăci de faianță de mari dimensiuni, pe un perete. În paralel, au făcut aceeași demonstrație și cu un adeziv concurent, cu proprietăți asemănătoare, astfel încât curioșii au putut compara rapiditatea cu care s-a întărit produsul Cesal by Atlas, față de cel al concurenței.
Testul găleții
De altfel, demonstrațiile interactive de utilizare a produselor au fost punctul forte al evenimentului. Specialiștii Cesal nu doar au vorbit despre gama Geoflex, ci au folosit produsele, pentru a le arăta clienților ce le face atât de speciale.
O demonstrație interesantă a fost făcută și cu adezivul Ultra Geoflex Alb, care poate fi folosit pentru montarea unor plăci de mari dimensiuni (chiar de peste 5 mp!) și care se pretează pentru lucrări în interior și exterior deopotrivă, inclusiv la sisteme de încălzire prin pardoseală.
Pentru a-i arăta capacitățile, specialiștii Cesal au folosit adezivul pentru montarea pe perete a unei plăci mari de faianță, pe care, imediat, au agățat, cu ajutorul unui suport, o găleată grea de 16 kg. Datorită capacității sale anti-alunecare, adezivul a ținut nemișcată placa, deși nu era susținută de nimic altceva.
Momentul a fost fotografiat și filmat de invitații Cesal by Atlas, semn că această „super-putere” a produsului îi impresionează pe specialiștii pricepuți din construcții.
Tehnologie unică
Adunați din toate colțurile țări, specialiștii care colaborează cu Cesal by Atlas au privit cu atenție prezentările făcute, pentru a înțelege de ce ar trebui să folosească sau să comercializeze noile produse din gama Geoflex.
Product manager în cadrul Cesal, Marian Andrei a descris pe înțelesul tuturor adezivii pe bază de gel, o soluție inovatoare a grupului Atlas, cu calități impresionante, pe care produsele altor producători nu le ating.
Principalele avantaje comune ale adezivilor Gel-Tehnology, adică pe bază de gel, sunt flexibilitatea ridicată, toleranța ridicată la dozarea apei în amestec (de peste 2 litri) și aplicarea ușoară la temperaturi ridicate, de până la 35 grade Celsius, fără a afecta performanțele produsului.
Prezentări în premieră
Tot în cadrul evenimentului, s-a mai prezentat și mortarul pentru reparații, ATLAS ZW 330, denumit și „trusa de prim-ajutor” a meseriașului. Produsul este perfect pentru lucrări de reparații sau finisaje, pentru că se întărește rapid, are o rezistență foarte bună, apropiată betonului, este certificat pentru aplicări pe suprafețe verticale sau în pardoseli, dar poate fi folosit și ca o șapă brută în strat subțire, de 4 mm.
„Clienții noștri au putut să vadă, prin prezentările oferite de colegii mei de la Departamentul Tehnic, calitatea, unicitatea acestor produse. Au avut loc aplicații tehnice, demonstrații, totul a fost foarte interactiv și cu siguranță produsele vor avea succes în România, așa cum au succes în toată Europa”, a mai spus Mihaela Masaric.
Pe lângă că au fost primii din țară care au aflat despre aceste produse inovatoare, de-a lungul întregii zile, clienții Cesal by Atlas au putut pune întrebări despre produsele prezentate, dar și despre altele din oferta companiei.
În plus, au primit promisiunea că, în continuare, vor putea să le ofere clienților lor produse de top. „Rezervele de dezvoltare ale companiei mamă Atlas sunt nelimitate și vom continua să aducem pe piața din România produse de această calitate, unice”, a precizat Mihaela Masaric.
Vezi imagine & video de la eveniment: https://ebihoreanul.ro/ebh/stire/173487